Unii oameni de știință sugerează că acesta este un mecanism evolutiv natural: dacă strămoșii noștri îndepărtați nu ar fi studiat fenomenele periculoase, nu ar fi știut cum să le reziste și, astfel, nu ar fi supraviețuit. Dar problema este că de la sfârșitul secolului trecut primim informații nu în realitate, ci digital. Iar acestea sunt adesea exagerate, suprasaturate cu detalii negative, prezentate în mai multe formate deodată (text, video, comentarii) și răspândite cu o viteză incredibilă. În plus, cu cât absorbim mai des acest conținut, cu atât algoritmii social media ni-l oferă mai mult.
Publicitate
Alți oameni de știință cred că pasiunea noastră pentru veștile proaste este o dorință de a trăi o „experiență extraordinară” care să ne „zguduie”, să ne rupă de rutină și să ne trezească un gust real pentru viață și capacitatea de a o aprecia (adesea urmărim filme de groază în același scop).
Există și o altă teorie: citirea constantă a știrilor proaste ne dă iluzia controlului și ne asigură că, atâta timp cât urmărim îndeaproape toate evenimentele teribile, nu vom fi afectați de ele, sau cel puțin nu vom fi luați prin surprindere.
